>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Omagiu adus Ecaterinei Teodoroiu, prima femeie combatant din Armata Română, la sediul M.Ap.N.

Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, în colaborare cu Asociația Cadrelor Militare Femei în Rezervă și în Retragere „Slt. Ecaterina Teodoroiu”, a organizat miercuri, 16 ianuarie, la sediul M.Ap.N., în prezența ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, ceremonia prilejuită de împlinirea a 125 de ani de la naşterea eroinei Ecaterina Teodoroiu – prima femeie combatant din Armata României.
La eveniment, au participat secretarii de stat Nicolae Nasta și Mihai Chirică, urmașii eroinei, Alteța Sa Regală Principesa Maria, viceprimarul Capitalei Michaela Tomnița Florescu, reprezentanți ai conducerii M.Ap.N. și ai structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere, veterani de război, precum și aproximativ 300 de elevi de la mai multe şcoli bucureștene.
În cadrul ceremoniei, ministrul Gabriel Leș a conferit Emblema de Onoare a Armatei României Sabinei Lupu, urmașă a Eroinei de la Jiu, cea care, timp de 25 de ani, s-a ocupat de Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Târgu-Jiu.
Evenimentul a mai inclus prezentarea unui colaj de filme intitulat sugestiv „Povestea unei eroine” și un program artistic dedicat momentului, cu participarea Muzicii Reprezentative a M.Ap.N., Ansamblului Artistic al Armatei, trupei AS din cadrul Palatului Copiilor din București și elevilor Adrian Chira - „copilul cu inima cât toată țara” - și Ștefania Caprea - interpreta rolului ursitoarei cu ie galbenă în filmul „Povestea unei eroine”.
La intrarea în aula „Alexandru Ioan Cuza” a fost amplasată expoziția Armata Română în Marele Război alături de obiecte care i-au aparținut Ecaterinei Teodoroiu: lada militară, călimara, monoclul, podoaba capilară pe care și a tăiat-o când a plecat pe front, precum și copii după certificatul de naștere și actul de deces. Pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu, eroina noastră s-a născut la 14 ianuarie 1894, la Vădeni (astăzi parte a oraşului Târgu Jiu), judeţul Gorj şi a luptat în Primul Război Mondial.

 sa iniţială la eforturile armatei române a constat în activitatea de infirmieră la spitalul din Târgu Jiu, făcând parte din cohorta de cercetaşi „Domnul Tudor”. La 15 august 1916, ziua în care România a intrat în război, toţi cercetaşii au fost chemaţi să intre în serviciile auxiliare ale armatei, în rândurile lor aflându-se şi Ecaterina. Pierderea în luptă a fratelui ei, Nicolae, a determinat-o pe tânără să ia hotărârea de a lua calea frontului.
La 22 august 1917, au avut loc bătăliile de la Varniţa şi Muncelu. Acţiunea ofensivă a armatei germano-austro-ungare a fost oprită de către armata română, iar în cursul acestei bătălii, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent, fiind lovită de două gloanţe în piept. Ultimele sale cuvinte, dar pline de însufleţire şi patriotism, au fost: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”
Osemintele eroinei de la Jiu sunt depuse în sarcofagul din centrul municipiului Târgu Jiu, monument care este creaţia Miliţei Petraşcu. Respectul românilor faţă de jerfa supremă a Ecaterinei Teodoriu s-a manifestat după război prin dezvelirea mai multor monumente în diferite oraşe ale ţării.  


                                Lt. col. (r.) Gheorghe BUŞE, secretar executiv al A.N.C.E. „R.M.” Gorj

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu