>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Procese suspendate la ÎCCJ. Completul 1 de 5 judecători şi-a sistat activitatea şi a sesizat Secţiile Unite

Completul 1 de 5 judecători de la ÎCCJ a decis, luni, suspendarea proceselor şi sesizarea Secţiilor Unite, în contextul deciziei CSM prin care s-a stabilit ca toate dosarele repartizate în decembrie 2018 să rămână şi în 2019 la completurile trase la sorţi. C1 judecă dosarele lui Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta.
Imaginea articolului Procese suspendate la ÎCCJ. Completul 1 de 5 judecători şi-a sistat activitatea şi a sesizat Secţiile Unite

Preşedintele completului 1 de 5 judecători de la instanţa supremă, Iulian Dragomir, a decis, luni, să fie suspendate toate procesele şi să fie sesizate Secţiile Unite de la ÎCCJ, după ce CSM a decis, anul trecut, ca toate dosarele repartizate în decembrie 2018 să rămână la aceleaşi completuri şi în 2019. Completul de 5 judecă dosarul Turceni-Rovinari, în care sunt inculpaţi Victor Ponta şi Dan Şova, dosarul Asesoft al lui Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu, dosarul lui Viorel Hrebenciuc. „C5, văzând dispoziţiile hotărârii CSM prin care s-a stabilit ca toate dosarele repartizate în 13 dec să rămână la Completurile trase la sorţi in decembrie anul trecut, având în vedere jurisprudenţa, care arată că dosarele rămân doar la Completurile care au început administrarea probelor. Punem în discuţie sesizarea Secţiilor Unite în vederea schimbării jurisprudenţei. Stabilim sesizarea Secţiei penale pentru a spune un punct de vedere, pune în discuţie suspendarea proceselor”, a spus preşedintele completului de 5 judecători, Iulian Dragomir.
Toate aceste procese au fost amânate pentru 4 februarie.
Potrivit Legii 304/2004, instanţa supremă se constituie în Secţii Unite pentru soluţionarea, în condiţiile legii, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau pentru sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au tras la sorţi, pe 3 ianuarie, pentru anul 2019, noii judecători din completurile de 5 în materie civilă şi penală. Vor funcţiona şase completuri în total, spre deosebire de patru, câte erau până acum.
Noilor completuri desemnate prin tragerea la sorţi din ianuarie 2019 nu le-au fost repartizate dosare precum cel al lui Liviu Dragnea, Sebastian Ghiţă, Toni Greblă sau Călin Popescu Tăriceanu, cauze repartizate deja prin tragerea la sorţi din decembie anul trecut. Judecătorii CSM au stabilit la finele anului 2018, ca toate dosarele repartizate la completurile de 5 judecători de la ÎCCJ, în 13 decembrie, să fie judecate în 2019 de aceiaşi judecători, fără a fi organizată o tragere la sorţi şi în privinţa lor.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu