>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Iohannis cere Secţiei de investigare a magistraţilor să clarifice situaţia dosarului lui Kovesi/ Secţia de anchetă avertizează asupra atacurilor la care este supusă

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, joi, Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie să clarifice de urgenţă situaţia în ceea ce priveşte dosarul deschis pe numele fostului procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Imaginea articolului Iohannis cere Secţiei de investigare a magistraţilor să clarifice situaţia dosarului lui Kovesi/ Secţia de anchetă avertizează asupra atacurilor la care este supusă
Iohannis cere Secţiei de investigarea a magistraţilor să clarifice situaţia dosarului lui Kovesi
Secţia de anchetă a magistraţilor avertizează asupra atacurilor la care e supusă în dosarul Kovesi
Reprezentanţii Secţiei pentru investigare a infracţiunilor din justiţie atrag atenţia asupra atacurilor grave la care instituţia este supusă, după anunţul citării Laurei Kovesi în dosarul deschis după plângerea lui Sebastian Ghiţă, precizând că orice încercare de intimidare reprezintă presiune.

"Conducerea acestei structuri atrage atenţia asupra pericolului creat de astfel de atacuri grave şi total nefondate la adresa independenţei procurorilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul Secţiei cu profesionalism şi obiectivitate. Acreditarea ideii că procurorii din cadrul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie acţionează ca "pluton de execuţie" şi că această Secţie "se dovedeşte o măciucă în mâinile puterii politice'', reprezintă o ofensivă fără precedent şi o presiune extrem de periculoasă asupra magistraţilor implicaţi în derularea procedurilor judiciare în curs. Precizăm, clar şi răspicat că procurorii din cadrul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie procedează întotdeauna la aplicarea întocmai a legii, indiferent de calitatea persoanei vizate, de dosarele penale instrumentate, asigurând respectarea drepturilor procesuale ale acestora, inclusiv a prezumţiei de nevinovăţie, crearea aceste structuri de parchet fiind tocmai o garanţie a independenţei magistraţilor şi, nicidecum un instrument de represiune asupra acestora, astfel cum, în mod tendenţios şi nefondat, se afirmă de anumite în
voci în spaţiul public", transmite Secţia pentru investigare a infracţiunilor din justiţie, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Reprezentanţii Secţiei atrag atenţia asupra faptului că orice încercare de intimidare a procurorilor în activitatea pe care aceştia o desfăşoară reprezintă presiuni şi ingerinţe nepermise în activitatea procesuală penală, sens în care fac apel la toţi reprezentanţii partidelor politice şi a formatorilor de opinie pentru adoptarea unei atitudini decente şi rezervate, "libertatea de exprimare trebuind a fi menţinute în limitele rezonabile ale unui discurs public moderat şi echilibrat".
Iohannis cere Secţiei de investigare a magistraţilor să clarifice situaţia dosarului lui Kovesi
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, joi, Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie să clarifice de urgenţă situaţia în ceea ce priveşte dosarul deschis pe numele fostului procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Şeful statului a transmis că Secţia specială pentru anchetarea magistraţilor nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă şi intimidare a magistraţilor şi procurorilor, orecizând că a contestat încă de la început înfiinţarea unui astfel de organism, criticat şi de către Comisia de la Veneţia, Comisia Europeană şi GRECO, "pentru că nu prezintă suficiente garanţii de independenţă în raport cu factorul politic şi poate afecta încrederea cetăţenilor în justiţie”.
„Prioritatea zero a tuturor celor care au responsabilităţi în statul român, indiferent de funcţiile pe care le ocupă, trebuie să fie protejarea şi consolidarea statului de drept. Solicit Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie corectitudine maximă, respectarea cu stricteţe a legii şi clarificarea rapidă a situaţiei în ceea ce priveşte dosarul deschis pe numele doamnei Laura Codruţa Kövesi, conducerea acestei secţii având o imensă răspundere în acest sens.
Secţia specială pentru anchetarea magistraţilor nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă şi intimidare a magistraţilor şi procurorilor. Am contestat încă de la început înfiinţarea unui astfel de organism, sever criticată şi de către Comisia de la Veneţia, Comisia Europeană şi GRECO, pentru că nu prezintă suficiente garanţii de independenţă în raport cu factorul politic şi poate afecta încrederea cetăţenilor în justiţie”, a afirmat Klaus Iohannis, printr-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis joi MEDIAFAX.
Preşedintele României acuză PSD-ALDE că au ignorat avertismentele Comisiei de la Veneţia, Comisiei Europene şi GRECO în ceea ce priveşte înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor. Iohannis a mai precizat că cei majoritatea PSD-ALDE este direct responsabilă pentru conflictul care există acum în rândul magistraţilor
„Majoritatea PSD-ALDE a ignorat cu bună ştiinţă toate aceste avertismente, astfel că această secţie specială, în acest moment, funcţionează. Tot această majoritate, printr-o serie de modificări nocive ale legilor justiţiei, este direct responsabilă pentru generarea conflictului care există acum în rândul magistraţilor. PSD-ALDE a construit de la bun început un discurs anti-justiţie şi a făcut demersuri concrete pentru revocarea din funcţie a procurorului-şef al DNA şi a procurorului general al României, mai nou, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reclamând, de asemenea, presiuni şi interferenţe.
Atenţionez majoritatea PSD-ALDE să înceteze să mai facă şi alţi paşi înapoi care să îndepărteze România de parcursul său european, ca stat democratic consolidat. Este imperativ ca PSD-ALDE să pună în aplicare cu celeritate opiniile Raportului Comisiei de la Veneţia şi recomandările cuprinse în Raportul Comisiei Europene privind MCV, astfel încât independenţa justiţiei şi lupta anticorupţie să nu fie afectate, iar fundaţia democratică a statului român să nu fie periclitată”, a completat şeful statului.
Preşedintele Iohannis mai spune că va acţiona pentru menţinerea statului de drept în România, în ciuda eforturilor agresive ale unora de a controla justiţia.
„Lupta anticorupţie va continua în România, în ciuda oricăror eforturi agresive ale celor care îşi doresc să controleze justiţia şi să îngenuncheze statul de drept. Ca preşedinte, voi acţiona şi mai departe pentru menţinerea statutului pe care România şi l-a câştigat cu mari sacrificii, de ţară în care instituţiile sunt puternice, dar sunt puternice prin aplicarea corectă a legii, nu prin abuzuri”, a conchis Klaus Iohannis.
Reacţia şefului statului vine după ce fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a anunţat miercuri seară că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Ea susţine că are calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.că este suspect într-un dosar în care i se aduc acuzaţii de abuz în serviciu.
"S-a prezentat un poliţist la domiciliul meu şi am primit o citaţie din partea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie în calitate de suspect pentru infracţiunile de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Este foarte interesant că această citaţie vine înainte de a merge la Parlamentul European în vederea audierii, dar probabil este tot o coincidenţă faptul că iniţial am fost anunţată de procedura din Parlamentul European, am înţeles că audierea urma să fie pe data de 18 februarie, mi-am cumpărat bilet de avion pentru data de vineri, ca să pot să merg la Bruxelles şi să particip la audiere. În acest sens, chiar am fost astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi am depus o cerere de amânare pentru un proces care urma să aibă termen în data de luni şi a cererea de amânare am depous biletul de avion din care rezulta că data de vineri urma să plec din ţară. La nici câteva câteva ore după ce am depus această cerere din care rezulta că eu voi fi plecată din ţară pentru această audiere am primit această citaţie", a declarat Laura Codruţa Kovesi, la Europa FM.
Procurorul de caz, Adina Florea, a declarat, joi, că dosarul a fost deschis în urma unei sesizări din decembrie 2018 a lui Sebastian Ghiţă, iar speţa este tratată ca oricare alta, fără a fi analizată cu dublă măsură.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu