>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Secţia de anchetare a magistraţilor a făcut A PATRA cerere către DNA pentru preluarea dosarului Tel Drum

Secţia de anchetare a magistraţilor a transmis către DNA o a patra cerere de preluare a dosarului Tel Drum deoarece, potrivit unor surse judiciare, în cauză sunt vizaţi şi magistraţi. Procurorii DNA au primit şi un termen de transmitere a dosarului.
Imaginea articolului Secţia de anchetare a magistraţilor a făcut A PATRA cerere către DNA pentru preluarea dosarului Tel Drum

Reprezentanţii Secţiei de anchetă a magistraţilor au transmis către DNA o nouă cerere de transmitere a dosarului Tel Drum, potrivit unor surse judiciare. Aceleaşi surse au precizat, pentru MEDIAFAX, că în respectiva cauză sunt vizaţi magistraţi.
Totodată, procurorii DNA au primit şi un termen de predare a respectivei cauze către Secţia de anchetare a magistraţilor.
Aceasta este a patra cerere a Secţiei de anchetare a magistraţilor către DNA.
DNA arată, într-un răspuns iniţial pentru MEDIAFAX, că Secţia de anchetare a magistraţilor a cerut în trei rânduri preluarea dosarului Tel Drum, toate solicitările fiind respinse de către reprezentaţii Direcţiei. Potrivit DNA, ultima cerere, din ianuarie 2019, Secţia invoca drept motiv faptul că sunt şi magistraţi vizaţi în dosar.
În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
„Până în acest moment, nici autoritatea de management (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene) nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele ce ar fi fost obţinute nelegal din fonduri europene de peste 20 milioane euro), nici Consiliul judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul ce ar fi fost produs prin infracţiunile de abuz în serviciu ( peste 31 milioane lei)", au transmis procurorii.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu