>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Un grup insurgent sirian cere menţinerea trupelor SUA în Siria. Kremlinul, sceptic privind retragerea efectivelor

Un grup insurgent sirian a cerut, luni, Statelor Unite să menţină prezenţa militară în Siria, iar Administraţia de la Kremlin este sceptică privind retragerea totală a trupelor americane de pe teritoriul sirian.
Imaginea articolului Un grup insurgent sirian cere menţinerea trupelor SUA în Siria. Kremlinul, sceptic privind retragerea efectivelor

Statele Unite au aproximativ 2.000 de militari în Siria, iar preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea acestora.
Însă Mazloum Kobani, comandantul grupului rebel kurd Forţele Democrate Siriene (SDF), a cerut comunităţii internaţionale şi în principal Statelor Unite să menţină 1.000-1.500 de militari în Siria, pentru continuarea operaţiunilor împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. "Noi am vrea susţinere aeriană, dar şi o forţă terestră care să se coordoneze cu noi", a declarat Kobani, citat de agenţia de presă Reuters. Kobani a precizat că există discuţii cu Franţa şi Marea Britanie, dar a exprimat speranţa că va fi menţinută măcar o "prezenţă parţială a efectivelor americane".
Generalul Joseph Votel, şeful Comandamentului central american (CENTCOM), a declarat după discuţiile cu Mazloum Kobani că intenţionează să aplice ordinul preşedintelui Donald Trump de retragere totală a trupelor. "Înţelegem ce ar vrea ei să facem, dar nu aceasta este direcţia noastră în acest moment. Deci, discuţia nu se referă la menţinerea trupelor americane în Siria. Am analizat ce ar putea face coaliţia internaţională", a subliniat el.
La rândul său, Kremlinul este sceptic că Statele Unite vor retrage în totalitate trupele din Siria. "Unde vor retrage trupele, le va înlocui cineva, va continua prezenţa militară? Iar dacă le retrag, probabil că prezenţa militară americană nu va înceta, va continua într-un anumit mod. Toate aceste chestiuni sunt pe agenda discuţiilor preşedinţilor. Atitudinea generală este aceeaşi, nu există motive de optimism, iar incertitudinea este problematică. Această situaţie nu ajută la soluţionarea crizei din Siria, sperăm să găsim o soluţie", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Tass şi de cotidianul turc Hurriyet.
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a atras critici dure după ce a anunţat retragerea trupelor americane din Siria şi reducerea efectivelor militare din Afganistan.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu