>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Serena Williams critică DUR sistemul WTA: A trebuit să lupt împotriva acestui clasament nedrept

Serena Williams (37 de ani / locul 10 în ierarhia mondială) a criticat dur sistemul WTA, într-un interviu acordat publicaţiei Metro.
Imaginea articolului Serena Williams critică DUR sistemul WTA: A trebuit să lupt împotriva acestui clasament nedrept

Etalonul tenisului feminin este de părere că nu trebuia să piardă atât de multe puncte în perioada în care a fost însărcinată: "Când m-am intors în tenis am fost penalizată pentru pauza luată. Am coborât de pe primul loc în clasament până pe 453. A trebuit să întâlnesc adversare mult mai dificile în primele tururi de la Roland Garros, motiv pentru care am suferit o accidentare la pectorali, ce m-a forţat să abandonez.
Am luptat din greu şi am ajuns în scurt timp în finala de la Wimbledon, dar a trebuit să lupt împotriva acestui clasament nedrept. Trebuie să nu mai penalizăm femeile care se întorc în circuit după ce nasc", a spus Serena, conform sursei citate.
 Serena Williams are la activ 23 de turnee de Mare Şlem, cu unul mai puţin decât Margaret Court. Podiumul este completat de Steffi Graf, cu 22 de trofee.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu