>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

O elevă de 12 ani, originară din Craiova, acceptată în organizaţia Mensa. Ce scor a obţinut adolescenta la testul IQ

O elevă de 12 ani ani, Timeea Petrescu, originară din Craiova, care trăieşte în prezent alături de părinţi la Londra, a fost acceptată de curând în organizaţia Mensa, a oamenilor cu un coeficient de inteligenţă foarte ridicat, obţinând 162 de puncte la testul IQ.
Imaginea articolului O elevă de 12 ani, originară din Craiova, acceptată în organizaţia Mensa. Ce scor a obţinut adolescenta la testul IQ

Timeea Petrescu are 12 ani şi este originară din Craiova. De la vârsta de 4 ani, când a început şi şcoala, fata trăieşte cu părinţii în Regatul Unit al Marii Britanii. Timeea a fost testată la şcoală, la Mathematics & Sciences College Heathland, unde este în clasa a VII-a, iar părinţii au primit rezultatul testării în luna martie: 162 de puncte la testul IQ.
„A fost uimitor şi de neaşteptat că are un scor IQ atât de mare. 140 puncte IQ este considerat a fi unul al unui geniu. Ea a obţinut 162 puncte la testul IQ. La testul respectiv au participat în prima etapă 40 de copii de clasa a VII-a şi 50 de elevi la clasa a XII-a. Au trecut mai departe 7 copii, printre care şi ea care a reuşit să treacă testul cel mai dificil şi a fost acceptată în cadrul organizaţiei Mensa", a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Florentina Petrescu, mama elevei.
Timeea a dat semne că poate să acumuleze repede un volum mare de cunoştinţe încă de când era mică. Ea a început şcoala la patru ani, ştiind doar câteva cuvinte în limba engleză, învăţate de la mama ei.
„Aici sistemul de învăţământ este altfel. La trei ani fac grădiniţă şi la 4 ani merg la şcoală. Ştia atunci doar câteva cuvinte în limba engleză dar după şase luni a vorbit fluent", a povestit mama fetei.
Timeea are rezultate foarte bune la şcoală şi îşi face temele foarte repede. Practic, în 30 de minute are totul pregătit pentru a doua zi.
„Are calificativul excelent la toate disciplinele, iar matematica este punctul ei forte. Nu ne ocupăm de teme. Ea stă la şcoală în intervalul orar 9.00-15.00 şi vine cu temele şi lecţiile învăţate. Pot să vă pun că nu îi ia foarte mult să se pregătească pentru ziua următoare. Într-o jumătate de oră rezolvă cu temele scrise. Nici nu au foarte mult. De exemplu, la matematică au o problemă sau două de rezolvat pentru ziua următoare. Calităţile ei au fost observate şi de profesorii de la şcoală care au şi recomandat-o pentru testarea IQ-ului de cei de la Mensa", a mai povestit Florentina Petrescu.
Adolescenta este mereu în căutare de informaţii, citeşte mult şi învaţă limbi străine.
„Acasă îi place să citească foarte mult. Citeşte şi noaptea. Este pasionată de tot felul de informaţii despre Coreea de Sud şi Japonia. Ca să afle cât mai multe a început să învaţe singură japoneza şi coreeana. Deja citeşte şi scrie în aceste limbi. Ca să înveţe a folosit tot felul de aplicaţii de pe internet", a explicat Florentina Petrescu.
Timeea locuieşte la Londra împreună cu părinţii, care promovează produsele tradiţionale româneşti, ajunse, datorită lor, să fie şi pe placul englezilor.
„Am plecat din România în urmă cu zece ani pentru un trai mai bun. Am deschis în centrul oraşului Londra un restaurant românesc. Zece la sută din clienţii noştri sunt şi străini care intră să încerce produsele româneşti. Avem şi englezi cărora le place mâncarea românească. Ne trec pragul pentru a servi sarmale, ciorbă de burtă sau tochitură. Avem şi un magazin tot cu produse româneşti", a mai spus Florentina Petrescu.
Părinţii fetei spun că pe viitor Timeea vrea să studieze la Oxford pentru a deveni psiholog sau avocat, iar drumul ei spre această universitate de top pare a fi asigurat prin faptul că a fost acceptată în Mensa, organizaţia celor mai deştepţi oameni din lume.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu