>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video Judecătorii au respins cererea de recuzare. Avocat: Soţia îl judecă pe Liviu Dragnea, soţul e fan PSD/ Liderul PSD, întâmpinat de protestatari şi susţinători la sediul ÎCCJ | VIDEO

Judecătorii au decis, în urma deliberării, să respingă cererea formulată de apărarea lui Liviu Dragnea de recuzare a Simonei Enceanu, magistrat care face parte din complet, pe motiv că există materiale de presă din care rezultă că soţul ei ar fi susţinător PSD.
UPDATE ORA 13.30 Trei bărbaţi care au provocat scandal în faţa instanţei supreme, amendaţi cu câte 200 de lei
Trei bărbaţi care au fost implicaţi, luni, în conflicte la sediul ÎCCJ, unde se află şi Liviu Dragnea, au fost ridicaţi de jandarmi şi, în urma audierii, au fost amendaţi cu câte 200 de lei pentru provocare sau participare la scandal.

„În continuare, în urma evenimentelor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 36 de ani, au fost sancţionaţi cu câte 200 de lei fiecare, în conformitate cu art. 24, din Legea 61/1991, pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal”, a transmis Jandarmeria Bucureşti.

UPDATE ORA 12.45 Judecătorii au respins cererea de recuzare a unui magistrat din completul lui Dragnea
Apărarea lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a cerut în instanţă recuzarea unei judecătoare din procesul lui Dragnea. Ea spune că sunt materiale în presă din care rezultă că soţul unei judecătoare, Simona Enceanu, e susţinător PSD.
În urma deliberării, judecătorii au respins cererea.
UPDATE ORA 11.45 Procesul lui Dragnea, suspendat pentru deliberare asupra unei cereri de recuzare
Completul care judecă dosarul lui Dragnea a suspendat şedinţa pentru a delibera asupra unei cereri depuse de avocatul lui Dragnea, Flavia Teodosiu, de recuzare a unei judecătoare deoarece soţul ei ar fi un susţinător PSD, fiind astfel şanse ca imparţialitatea să fie afectată.
Apărarea lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a cerut în instanţă recuzarea unei judecătoare din procesul lui Dragnea. Ea spune că sunt materiale în presă din care rezultă că soţul unei judecătoare, Simona Enceanu, e susţinător PSD:
„Am găsit un material. Soţia îl judecă pe Liviu Dragnea, soţul e fan PSD. În acest moment, e afectată imparţialitate doamnei judecător, dânsa nu mai poate face parte din complet”, a spus avocata lui Dragnea.
UPDATE ORA 11.30 Jandarmii au ridicat trei persoane din faţa sediului ÎCCJ pentru a fi duse la secţia de poliţie
Jandarmii au ridicat şi condus la secţia de poliţie trei persoane prezente la sediul ÎCCJ, unde s-a prezentat Liviu Dragnea pentru a fi audiat în dosarul DGASPC Teleorman. De asemenea, au fost luate măsuri de siguranţă, deoarece sunt două tabere, susţinători ai lui Dragnea şi protestatari.
„Trei persoane au fost conduse la secţia de poliţie în vederea identificării şi luării măsurilor legale pentru nerespectarea măsurilor de ordine dispuse. Sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face parte din categoria obiectivelor de importanţă deosebită pentru activitatea statului, a cărui pază este asigurată permanent cu jandarmi, conform Hotărârii de Guvern nr. 1486 din 2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi”, informează Jandarmeria Bucureşti.
Potrivit sursei citate, au fost luate măsuri de ordine şi siguranţă şi în afara curţii ÎCCJ, având în vedere că cele două tabere (pro şi împotriva lui Dragnea) se huiduie reciproc.
„Suntem în măsură să adaptăm dispozitivul de jandarmi în funcţie de numărul de persoane prezente în spaţiul public, cu scopul de a nu periclita bună desfăşurare a activităţilor instituţiei şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică”, mai arată Jandarmeria Bucureşti.
UPDATE ORA 11.00 Liviu Dragnea s-a prezentat, luni, la sediul instanţei supreme. Măsuri speciale pentru liderul PSD
Liviu Dragnea s-a prezentat, luni, la sediul ÎCCJ, pentru a fi audiat în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman, în care a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Liderul PSD a fost însoţit de mai mulţi jandarmi, el fiind huiduit de protestatari.
Liviu Dragnea s-a prezentat la sediul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul DGASPC Teleorman. Liderul PSD a intrat în sediul instituţiei însoţit de mai mulţi jandarmi.
De asemenea, Dragnea a fost huiduit de protestatarii Rezist, care s-au îmbrâncit. Au fost prezenţi şi susţinătorii lui Dragnea, care au strigat: „Dragnea, nu uita, ţara e de partea ta!” şi „PSD!”.
De cealaltă parte, protestatarii au strigat: „PSD, ciuma roşie” şi „La puşcărie!”.
Mai mulţi protestatari, dar şi susţinători ai lui Liviu Dragnea s-au adunat, luni dimineaţă, la sediul instanţei supreme, pentru a-l întâmpina pe liderul PSD, care este aşteptat să se prezinte în instanţă. Jandarmii au vrut să monteze garduri de protecţie în jurul ÎCCJ.
Protestatarii îl aşteaptă pe Dragnea cu diferite pancarte. Iniţial, jandarmii au montat garduri de protecţie în jurul ÎCCJ, însă le-au îndepărtat ulterior.
Dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul a mai multe termene de judecată, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de 5 judecători.
Completul care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana şi Popa Rodica Aida. Între timp, unul dintre judecători, Luciana Mera, a solicitat pensionarea, iar cererea i-a fost aprobată de către Consiliul Superior al Magistraturii.
(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu