>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video Incendiu VIOLENT la un depozit cu materiale de construcţii din Vâlcea: O femeie a suferit arsuri de gradul II | FOTO, VIDEO

O femeie a suferit arsuri pe mâini şi pe faţă în urma unui incendiu violent care a izbucnit, vineri, la un depozit cu materiale de construcţii din Râmnicu Vâlcea. Pompierii intervin cu dificultate pentru a stinge focul, în interior fiind şi substanţe periculoase.

O femeie în vârsta de 36 de ani, care se afla în interiorul depozitului în momentul în care a izbucnit focul, are arsuri de gradul II pe faţă şi mâini, aceasta fiind preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul din Râmnicu Vâlcea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, depozitul de construcţii se află între case şi se depun eforturi pentru ca focul să nu se extindă la locuinţe.
„Depozitul este format dintr-o singură clădire care este împrejmuită. Focul este doar în curtea societăţii, care se află în zonă cu case. Se intervine pentru ca flăcările să nu se extindă. Sunt şi recipiente cu substanţe periculoase cum ar fi ulei de in şi diluant", a spus Ion-Cătălin Popescu, purtător de cuvânt ISU Vâlcea.
Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi, cu degajări mari de fum.
Din acest motiv, populaţia aflată în apropierea zonei de manifestare este sfătuită să ţină ferestrele închise, dispeceratul ISU Vâlcea transmiţând un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.
„Rugăm până la finalizare, populaţia din zona afectată să stea cu uşile şi ferestrele închise”, a transmis ISU Vâlcea.
La faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri cu autospeciale din Govora, Brezoi şi Drăgăşani.
(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu